duminică, 27 iulie 2025

Ziua Internațională a Cărților Vechi: ce ne spune un dicționar geografic din 1895 despre Teișoara și Cotârgaci?

Azi, de Ziua Internațională a Cărților Vechi, răsfoind virtual paginile vechii lucrări, acum și în format digital, „Dicționar geografic al județului Botoșani (la anul 1891)”, publicată în 1895 de V. C. Nădejde și I. Țițu, descoperim crâmpeie valoroase din istoria unor sate care, deși poate trecute azi cu vederea, aveau deja o viață bine închegată la sfârșitul secolului al XIX-lea. 

Printre ele se numără Teișoara (Teișóra, conform ortografiei epocii) și Cotârgaci (Cotîrgacī), aflate atunci în componența comunei Costești, în plasa Târgu, cu centrul la Botoșani.


Cele două sate erau asemănătoare ca mărime, fiecare având în jur de 100 de familii. Ambele dispuneau de biserici, fiecare cu un preot și doi cântăreți. Cu toate acestea, doar Teișoara beneficia de o școală, unde preda un învățător și învățau 42 de elevi – un detaliu remarcabil pentru o comunitate rurală a acelor vremuri.

Această școală avea să joace un rol esențial în formarea copiilor din satele vecine. După înființarea satului Roma, în anul 1897, elevii din noul sat au fost trimiși să învețe în Teișoara, în lipsa unei instituții proprii de învățământ. Situația s-a schimbat abia în 1 septembrie 1905, când în satul Roma s-a deschis prima școală. Primul învățător a fost chiar preotul Gheorghe Groza, urmat, din 1907, de Grigore Andriescu, normalist care avea să devină una dintre cele mai respectate figuri ale școlii locale.

Dincolo de aspectele legate de învățământ, descrierea Teișoarei ne oferă și un alt detaliu pitoresc: în acea perioadă, în sat se creșteau peste 500 de porci – un număr impresionant pentru o așezare rurală. Poate nu întâmplător a rămas în memoria colectivă a satului și a comunei Roma un toponim sugestiv: „În Porcărie”. Oare de acolo să fi pornit denumirea?

Astfel de detalii din documentele de epocă aduc la lumină nu doar statistici, ci fragmente vii din istoria rurală – despre comunități mici, dar organizate, despre oameni care au pus bazele unor instituții și despre legătura firească dintre muncă, educație și viața spirituală.

Ciprian Lungu 

📖
Sursa: Dicționar geografic al județului Botoșani de V. C. Nădejde și I. Țițu (1895) – Biblioteca Centrală Universitară Iași: https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/33746


23 mai 1945 – Documentul oficial care a readus comuna Roma pe harta administrativă a României

La data de 23 mai 1945, printr-o decizie semnată de George Silviu, în numele Ministerului Afacerilor Interne, s-a consfințit o dorință a loc...