Istoria locală nu începe odată cu apariția administrației moderne. Cu mult înaintea instituțiilor și delimitărilor administrative pe care le cunoaștem astăzi, existau aici moșii, sate, proprietari, arendași și comunități rurale, ale căror urme pot fi redescoperite în arhive și în presa vremii.
Uneori, o pagină de ziar din secolul al XIX-lea poate părea doar un simplu anunț administrativ. Pentru cercetarea istoriei locale însă, asemenea documente devin adevărate fragmente de memorie, păstrând informații prețioase despre oameni, locuri și relațiile economice ale epocii.
Un astfel de exemplu îl găsim în „Curierul de Iassi”, unde un anunț al Prefecturii județului Iași, referitor la reînchirierea unor moșii, consemnează explicit Teișoara și Nicșeni. O știre aparent banală, publicată la 8 iunie 1869, ne poartă cu 157 de ani în urmă și deschide o fereastră către trecutul acestor localități.
În numărul 23 al ziarului „Curierul de Iassi”, Anul II, din 8 iunie 1869, un anunț al Prefecturii județului Iași prezenta mai multe moșii care urmau să fie redate arendării, din cauza neîndeplinirii obligațiilor de către actualii arendași.
Printre proprietățile enumerate, la punctul 3 din Tablou,se afla și „Moșia Teișoara și Nicșenii", a mănăstirei St. Sava, județul Botoșanii, arendată d-lui Gheorghe Cosmovici, cu 19.792 lei noi și 39 de bani.”
Mănăstirea „Sfântul Sava” din Iași (localizată pe fosta Uliță Veche, actuala stradă Costache Negri) a reprezentat unul dintre cele mai importante așezăminte închinate din Principatul Moldovei. Documentată cert din secolul al XVI-lea (1583), mănăstirea a funcționat ca metoc al Marii Lavre a Sfântului Sava cel Sfințit din Pustiul Iudeii.
În virtutea acestui statut juridico-canonic, patrimoniul funciar al mănăstirii a fost structurat pentru a genera venituri transmisibile către Locurile Sfinte.
Așezământul a fost înzestrat succesiv, prin hrisoave domnești și acte de donație boierească, cu proprietăți funciare extinse (păduri, terenuri arabile, iazuri și mori) dispuse pe tot teritoriul Moldovei, inclusiv în ținuturile nordice (Botoșani). Printre acestea și moșia Teișoara și Nicșenii (aflată în regiunea Botoșanilor, de-a lungul văii Jijiei și a Nicșeniului) a fost atribuită mănăstirii St. Sava pentru a-i asigura venituri și resurse de întreținere.
Mănăstirea nu exploata direct pământul, ci îl dădea în arendă unor administratori sau boieri locali în schimbul unei sume anuale de bani. Arendașul colecta veniturile din agricultură, creșterea animalelor de la țărani și plătea mănăstirii taxa contractuală.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, statutul proprietăților mănăstirești s-a schimbat radical. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863, moșiile mănăstirilor închinate, inclusiv cele aflate în patrimoniul Mănăstirii Sfântul Sava, au trecut în proprietatea statului.
În acest context, moșia Teișoara–Nicșeni, menționată în 1869 ca proprietate a mănăstirii Sfântul Sava, a intrat în patrimoniul statului român. Schimbarea proprietarului nu a însemnat însă și abandonarea vechiului model de exploatare economică. Pământul continua să reprezinte o sursă importantă de venit, iar arendarea și licitarea moșiilor au rămas instrumente esențiale pentru valorificarea proprietăților statului.
Astfel, după secularizare, proprietarul s-a schimbat, dar mecanismul economic a rămas în mare parte același: moșiile erau administrate în scopul obținerii de venituri, prin arendare și licitații publice, sub autoritatea administrației statului și a structurilor sale teritoriale.
Conform anunțului oficial din vara anului 1869, moșia Teișoara și Nicșenii fusese adjudecată de un nume cunoscut în regiune: Gheorghe Cosmovici. Arenda stabilită era una imensă pentru acea vreme: 19.792 de lei noi și 39 de bani anual.
Cosmovici nu a reușit să depună la timp garanția financiară cerută de lege iar prefectura Iași a anulat înțelegerea și a scos din nou moșia la licitație publică pentru o perioadă de 4 ani (1869–1873).
Valoarea arendei oferă și o perspectivă asupra importanței economice a acestei proprietăți. În aceeași listă apar mai multe moșii aparținând unor mănăstiri, ceea ce reflectă rolul important pe care marile proprietăți funciare și arendarea îl aveau în economia rurală a Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În limbajul epocii, moșia reprezenta o proprietate funciară, de regulă întinsă, care putea cuprinde terenuri agricole, pășuni, fânețe, păduri și așezări sau părți ale unor sate. De aceea, documentul nu ne permite, singur, să stabilim limitele exacte ale moșiei Teișoara–Nicșeni. Totuși, asocierea explicită „Teișoara și Nicșenii” este extrem de importantă pentru reconstituirea geografiei proprietății funciare din zonă.
Legătura dintre licitația publică din 1869 pentru a arenda din nou „Moșia Teișoara și Nicșenii" și apariția satului Roma se desfășoară pe câteva coordonate principale.
• De la arendă statală la proprietate privată: după secularizarea averilor mănăstirești (1863), moșia Teișoara-Nicșeni a fost exploatată de stat prin arendași (precum Gheorghe Cosmovici). Eșecul depunerii garanțiilor financiare în 1869 a marcat doar una dintre încercările repetate ale statului de a obține un venit stabil. Deznodământul firesc a venit în anul 1897, când, în baza noilor legi agricole, moșia a fost parcelată și vândută în loturi mici către „însurăței” — primii locuitori ai viitoarei așezări.
• Sistematizarea și denumirea simbolică: cumpărarea loturilor a dus la formarea unei noi vetre de sat. Conform documentelor istorice din Botoșani și tradiției locale, noua așezare a fost trasată pe un relief format din șapte coline. Acest detaliu topografic l-a inspirat pe inginerul cadastral al vremii să îi atribuie noului sat numele simbolic de Roma.
• Evoluția comunității: pământul care în 1869 genera doar rapoarte de licitație la Prefectura Iași s-a transformat, la mai puțin de trei decenii distanță, în vatră de sat și, ulterior, în una dintre cele mai cunoscute comune din județul Botoșani.
Mențiunea din „Curierul de Iassi” din 8 iunie 1869 este o mică piesă dintr-un puzzle mult mai mare: istoria teritoriului actual al comunei Roma.
Ea ne oferă un nou punct de plecare pentru cercetări viitoare privind proprietatea mănăstirească, întinderea moșiei Teișoara–Nicșeni, arendașii și evoluția localității în secolele XIX și XX.
Ciprian Lungu
Articol elaborat în cadrul proiectului de documentare monografică dedicat centenarului comunei Roma, județul Botoșani.
Referințe bibliografice:
1. ziarele.arcanum.com: Curierul de Iassi, Anul 2, Nr. 23, din 08.06.1869.
