Textul deosebit de frumos, însoțit de fotografii, al doamnei Angela Prisacariu, originară din Nicșeni, județul Botoșani, postat pe pagina grupului ALTIȚE DE GALAȚI este o confesiune emoționată și, în același timp, o mărturie culturală despre recuperarea și reinterpretarea unei piese de port tradițional – ia.
Mesajul central transmis de Angela Prisacariu este despre ideea de continuitate a tradiției și de mândrie identitară: ia - un obiect vestimentar, dar și o punte între trecut și prezent. Realizarea iei este, pentru autoare, un act de recuperare a memoriei colective, prin folosirea izvoadelor din 1938 și prin evocarea Elenei Cuparencu.
Institutoarea Elena Cuparencu (1887 - 1979), s-a născut la data de 28 iulie 1887, în localitatea Rachova, din judeţul Neamţ, tatăl fiind învăţător, scrie Gheorghe Median într-un articol dedicat acestei personalităti, publicat în revista Luceafărul pe 28 februarie 2023. În același articol se subliniază: "Dincolo de activitatea didactică, Elena Cuparencu a acordat un interes deosebit artei populare, cu deosebire cusăturilor populare. Ca un autentic etnograf, ea a cules, reprodus şi tipărit sute de modele de cusături pentru costumele populare (în special cămăşi) şi textile de interior, unele fiind publicate în caietele pentru lucru manual amintite mai sus, altele în două culegeri speciale, prima , cu modele de cusături din zona Vrancei publicată în anul 1916, cea de a doua, cu modele culese din Moldova de Nord şi Bucovina, în anul 1926. În ultima parte a vieţii, a publicat, la Iaşi volumele de cusături ,,Izvoade moldoveneşti” -1970, ,,Izvoade din zona Iaşului”, 1970 şi ,,Cadre moldoveneşti din zona Iaşului”, 1975. Ultima sa carte ,,Motive şi ii”, a apărut postum, tot la Iaşi, în anul 1980."
Angela Prisacariu își prezintă ia creată ca un spațiu narativ și simbolic, unde semnele cusute, culorile și materialele poartă semnificații multiple: credință, familie, puritate, sacrificiu, apartenență.
"Pe mâneci am cusut trei rânduri de drumuri care în căderea lor sunt infinite. Prin partea locului nostru se spune că aceste drumuri sunt cam așa: cel din mijloc este drumul către biserică, iar cele laterale, unul duce la părinți iar celălalt la nași."
"Fiind fiică a acestor locuri botoșănene, îmi amintesc cu drag că în această zonă casele erau văruite în nuanțe de albastru (diferite tonuri). Interiorul lor era cu siniliu, albastru ca cerul senin. Mama mea spunea că siniliul reprezintă puritate, seninătate, liniște și echilibru în casă. Ei bine, am pus această culoare pe ia mea, să mă simt acasă. Apoi, am pus mult roșu, am încheiat-o cu roșu care înseamnă legatura de neam, dar și simbolizând-o pe doamna Elena Cuparencu, o eroină, să spunem, a Dorohoiului, care la vârsta de 58 de ani a donat sânge de 84 de ori pentru soldații răniți de pe front. Aceste doua culori inscripționate reprezintă povestea Dorohoiului, sentimentul cu care am rămas eu și care ma leagă de aceste locuri."
Remarcăm valoarea documentară a textului postării Angelei Prisacariu: înregistrează sursa modelului (Izvoade de ii – Caietul 2, Planșa 12), materialele și firele folosite, tehnicile de cusătură (cruciulițe, lănțișor, șatran etc.), simbolurile tradiționale (drumurile, culorile, formele geometrice). Prin descrierea cromaticii inspirate din arhitectura rurală („siniliul caselor”), se creează o punte între mediul construit și costumul popular, ceea ce îmbogățește lectura.
"Ia este lucrata pe pânză Pastel natur cu fir negru de mătase vierme, LANA GATTO, iar celelalte culori cu fir jurubița ANCHOR. Pentru înnobilarea ei am folosit firul metalic auriu și argintiu, MADEIRA, achiziționat de la Merceria IElena, Galați. Paietele sunt din aur și argint, iar mărgelele de nisip PRECIOSA, achiziționate de la DRAG DE CUSUT.
"Ia are un model cu boboci în altiță, iar râurile de pe mâneci sau drumurile cum se mai numesc la noi, sunt bătătorite de o parte și de alta cu flori stilizate."
"Incretul este ornamental de culoare ocru. Cromatica culorilor am ales-o cosultându-mă cu doamna Cornelia Jipa, căreia îi mulțumesc pe această cale. Semnele cusute sunt: cruciulițe, la fir, lănțișor, șinătău, scărițe, șatranul în incret. Am încheiat-o cu semnul puricel."
"Per total, pe ie întâlnim triunghiuri cu vârful în sus și în jos, pătrate, romburi, dreptunghiuri, crucea. Toate reprezintă, divinitate, credință, fertilitate, echilibru..."
"Catrința și brâul sunt și ele pentru prima data scoase în lume și aparțin tot acestei zone. Sunt lucrate pe comandă la Atelierul Boolendre Tradiționale Văculești de prin împrejurimile Dorohoiului. Mulțumesc Boolendre Tradiționale, pe această cale, dar și domnului Ciprian Lungu de la Asociația Culturală "VIVAT ROMA", Botoșani, care m-a pus în contact cu Boolendre Tradiționale!"
Scrierea Angelei Prisacariu are o puternică încărcătură autobiografică: autoarea, originară din Nicșeni, se poziționează ca „fiică a locurilor botoșănene” și așază în ie propriile amintiri și legături familiale. Alegerea culorilor (albastru pentru puritate și sentimentul de acasă, roșu pentru neam și pentru Elena Cuparencu) arată cum ia devine un palimpsest emoțional. Prin aceste detalii, se construiește o identitate dublă: personală (dorul de acasă, legătura cu mama) și colectivă (povestea Dorohoiului, sacrificiul eroic al Elenei Cuparencu).
Limbajul este cald, familiar, colocvial, cu inserții de termeni tehnici din domeniul etnografiei și croitoriei. Se remarcă un balans între exactitate (denumirea firelor, a materialelor, a cusăturilor) și emoție (povestirea amintirilor din copilărie, recunoștința față de persoane implicate).
Tonul este solemn și entuziast, dar nu lipsit de ironie blândă și umor: "Sub deschiderea de la gura iei stă de strajă, ochiul. Așadar, fiți atente, sunt cu ochii pe voi!"
Textul postat este un act de patrimoniu personal, dar și un gest de valorizare comunitară: nu este vorba doar de „ia mea”, ci și de „Zestrea Dorohoiului”. Prin fir, culoare și migală, Zestrea Dorohoiului continuă să fie repusă în valoare și să inspire generațiile actuale. Dincolo de tehnica migăloasă a cusăturii, avem o țesătură de amintiri, simboluri și emoții, care face ca ia să nu fie doar o piesă de costum popular, ci o poveste purtată pe pânză. Prin îmbinarea elementelor tehnice cu cele simbolice și afective, textul capătă o frumusețe eseistică – seamănă cu un jurnal cultural.
Conținutul postării Angelei Prisacariu poate fi citit și ca o declarație de apartenență și de responsabilitate culturală: păstrarea și promovarea tradiției devine o datorie morală și identitară pentru fiecare.
Ciprian Lungu
Referințe:
1. Postarea Angelei Prisacariu însoțită de fotografii pe Grupul ALTIȚE DE GALAȚI: https://www.facebook.com/share/p/1MT146Jaae/
2. https://luceafarul.net/respect-pedagogului-roman-elena-cuparencu-1887-1979
Alte fotografii postate de autoare:
