Anul 1925 reprezintă un moment de referință în istoria comunei Roma, fiind anul în care localitatea dobândește statut juridic și administrativ propriu, printr-un act oficial al statului român: Decretul Regal nr. 2405 din 25 septembrie 1925, emis de Regele Ferdinand I publicat în Monitorul Oficial, Nr. 220 din 7 octombrie 1925.
Decretul se bazează pe: raportul Ministerului de Interne; articolul 380 din Legea pentru unificarea administrativă (Nr. 95 din 13 iunie 1925); Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 3303 din 24 septembrie 1925.
Acest document poate fi considerat ca fiind certificatul de naștere juridică și administrativă al comunei Roma, înscris într-un proces istoric amplu – construirea României Mari, după Marea Unire.
După realizarea Marii Uniri din 1918, statul român a intrat într-o etapă amplă de reorganizare și consolidare instituțională, determinată de extinderea teritorială fără precedent și de existența unor structuri administrative diferite în provinciile recent unite.
În acest context, unificarea administrativă a devenit o prioritate fundamentală a guvernării interbelice. Prin adoptarea Legii pentru unificarea administrativă (1925), statul român a urmărit instituirea unui cadru normativ unitar, care să reglementeze organizarea teritorială și funcționarea administrației publice locale. Legea prevedea reorganizarea județelor, plășilor și comunelor, stabilirea precisă a limitelor teritoriale, precum și constituirea unor noi unități administrativ-teritoriale, în concordanță cu realitățile demografice, economice și sociale ale epocii.
Aplicarea acestor prevederi urma să se realizeze prin decret regal, emis pe baza jurnalului Consiliului de Miniștri și cu avizul Consiliului Superior Administrativ, conform articolului 380 al legii. Pentru pregătirea și supravegherea punerii în aplicare a noii organizări, a fost instituită o comisiune specială, însărcinată cu analiza situației din teritoriu, clarificarea problemelor apărute în procesul de unificare și formularea propunerilor privind delimitarea unităților administrative, numirea acestora și organizarea aparatului administrativ.
Decretul Regal nr. 2405 din 25 septembrie 1925, emis de regele Ferdinand I, a consfințit reorganizarea administrativă la nivel local, act prin care comuna Roma a fost recunoscută oficial ca unitate administrativ-teritorială distinctă. Deși decretul a fost promulgat în toamna anului 1925, dispozițiile referitoare la circumscripțiile teritoriale și la gestiunile și bugetele comunale au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1926, moment ce marchează începutul funcționării efective a comunei Roma în cadrul administrației României Mari.
Conform textului oficial, „dispozițiunile privitoare la gestiunile și bugetele județene, precum și la circumscripțiile teritoriale comunale și la gestiunile și bugetele acestora vor intra în vigoare la 1 ianuarie 1926”.
Această precizare documentară este esențială pentru înțelegerea evoluției istorice a comunei, întrucât permite o dublă delimitare cronologică: 1925, ca moment al înființării juridice a comunei Roma, și 1926, ca început al funcționării sale administrative efective. Cele două repere temporale reflectă etape distincte, dar complementare, în procesul de constituire și afirmare a identității administrative a comunității locale.
La înființare, comuna Roma (numărul curent 53 în Anexa la Decretul Regal) se contura ca o așezare rurală formată din patru sate distincte: Roma-de-Sus – satul principal, cu rol administrativ; Roma-de-Jos – sat complementar; Cotârgaci și Teișoara - sate vechi. Această împărțire („de Sus” / „de Jos”), frecvent întâlnită în satele moldovenești, indica de regulă raportarea la relief sau la cursurile de apă; în cazul comunei Roma, delimitarea a fost determinată de orientarea față de punctele cardinale, Roma-de-Sus fiind situată spre nord, iar Roma-de-Jos spre sud.
Dezvoltată într-un cadru geografic ondulat, comuna Roma reflecta, prin organizarea sa administrativă și socială, modelul tradițional al așezărilor moldovenești din secolul al XIX-lea. Activitățile principale ale locuitorilor erau agricultura și creșterea animalelor, iar viața comunitară se desfășura în jurul bisericii, școlii și al obiceiurilor moștenite din străbuni.
Decretul Regal nr. 2405 din 25 septembrie 1925 a constituit punctul de plecare al existenței administrative a comunei Roma, conferindu-i recunoaștere juridică și cadrul necesar organizării instituționale.
Apropierea centenarului comunei Roma (1926–2026) oferă prilejul de a redescoperi aceste documente fondatoare și de a le reda locul cuvenit în memoria colectivă. Istoria unei comune începe cu oamenii ei, dar se consolidează prin acte, decizii și momente-cheie, iar Decretul Regal nr. 2405 este, fără îndoială, unul dintre ele.
Ciprian Lungu
Referințe bibliografice:
1. ziarele.arcanum.com: Monitorul Oficial nr. 220 din 7 octombrie1925.
